Anca Crasneanu

Nu clintiti a lumii creanga subtiata
De timpul obosit trecut prin veacuri
Cautand fara incetare noi locuri
Visand ingaduitor o viata adevarata.

Lasand a gandului zgomot sa tresara
Pune-ti in viitorul dulce o speranta rara
Pune-ti un vis ,o dorinta sa para
Si lasa-i timp soarelui sa rasara
Cu ale lui raze luminoase iti va sopti increzator
Sa speri in al tau vis nemuritor
Ca el nu va inceta sa apara.

Nimic din sfera noastra-nchisa
Nu spulbera al nostru vis maiastru
Nu curma a noastra apriga gandire
Nu curma lumina splendida a acestui astru,
Astru – numit “Increderea in sine”
Ambiguu sens al civilizatiei latine.

Cu vlaga ,candoare si speranta
Visul isi face loc la tine-n mintea obosita
Mandru ,grandios ,adulmeca profund si insista
In subconstientul tau infricosator se inalta
Acea speranta stinsa peste ani… si totusi el persista
Si cu vorbe dulci iti sopteste:mai insista!
Creaza-ti viata asa cum vrei,n-am nimic de zis,
Dar al meu instinct iti spune:Nu renunta la al tau vis!

Nu renunta la marea ta iubire,
Nu intocmi a lumii pofta excesiva,
Nu gusta din impertinenta unei lumi marsave
Intocmeste drumul gandului …crede in iubire!
Afla ce inima ta are de zis,
Dar niciodata nu renunta la al tau vis!

Neglorioasa e aceasta clipa,
Ce suav miros se infiripa…
In mituri vesnice se lasa aurit un scris:
Niciodata nu renunta la al tau vis!

12.09.2008