Anca Crasneanu

Melancolic mai aud si acum
Dulcea ta intristare cruda,
Atunci am cunsocut melancolia
Care mi-a instrainat din suflet veselia.

Cautam singuratatea-n parcuri,
Priveam pasarile cum zboara randuri-randuri,
Atunci tu ai aparut in zare
Si nu mai vrei sa pleci…asa se pare.

Melancolia mi-e viata…timpul,
La fel melancolia mi-e gandul,
Care a pasit intr-a meu joc cumplit
Pana ce si inima mi-a asuprit.

Singura scanteie de veselie
Mi-ai scos-o din minte
Inima nu mi-e ca inainte,
De cand ai aparut tu….melancolie!

Tu esti cea care imi analizeaza gandurile
Care imi stapaneste lacrimile,
Acum esti prietena mea cea mai buna,
Melancolie!…ce frumos suna.

Sper sa nu ma parasesti curand,
Sa raman doar cu imaginea ta in gand,
Cu hazlia ta melamcolie,
Ramai aici….asa cum imi placi mie.

27.11.2000 ora 21.30

Sa nu risipim vorbele lumii suferinde,
Ca pomii frunzele…
Sa auzim doar ecoul din vorbele grele,
Sa conturam viitorul ce viata incepe a prinde.

Iubirea nu-i apa,nu-i hrana
Nu-i vant,nu-i ploaie ,nici soare,
O fulgerare a spendorii din jur ,e oare?

Totul e dezolare…
Viitorul e aspru si necunoscut
Freamatul aripilor se aude-n zare,
Aripile lebedei…pretest si scut.

Totul e dezolare…
Oglinzi in amurg
Scantei in noaptea alba.
Zilele trec…se scrug.

Dezolarea ne curge prin vene
Suntem la capatul inceputului…

Anemic incepe lumea sa se miste
Un poem nu trebuie sa insemne ceva
El trebuie sa existe.

Imi urasc versurile pesimiste…
Dar un poem nu trebuie sa insemne ceva,
Un poem trebuie sa existe!

Cand contempla cu compasiune si candoare,
Un auspiciu verosimil in declin,
Si gales era adiat de boare
Un pribeag semet plimband lin
A lui juvaier vechi si sinistru
Facu in soapte sa se miste
Netagaduind instantaneu in fictiune,
A panteonului solii nebune,
Cazand in bratele monotoniei
Vremuri vechi si zile a nebuniei
Sorbind amarul in euforie,
Plangand trecutul cu nostalgie,
Plimband prin meandre a lor singuratate
Descretind frunti in seninatate,
A regasit in a veacului trai larg,
A regasit cel mai potrivit hazard.

26.06.2001

Nu clintiti a lumii creanga subtiata
De timpul obosit trecut prin veacuri
Cautand fara incetare noi locuri
Visand ingaduitor o viata adevarata.

Lasand a gandului zgomot sa tresara
Pune-ti in viitorul dulce o speranta rara
Pune-ti un vis ,o dorinta sa para
Si lasa-i timp soarelui sa rasara
Cu ale lui raze luminoase iti va sopti increzator
Sa speri in al tau vis nemuritor
Ca el nu va inceta sa apara.

Nimic din sfera noastra-nchisa
Nu spulbera al nostru vis maiastru
Nu curma a noastra apriga gandire
Nu curma lumina splendida a acestui astru,
Astru – numit “Increderea in sine”
Ambiguu sens al civilizatiei latine.

Cu vlaga ,candoare si speranta
Visul isi face loc la tine-n mintea obosita
Mandru ,grandios ,adulmeca profund si insista
In subconstientul tau infricosator se inalta
Acea speranta stinsa peste ani… si totusi el persista
Si cu vorbe dulci iti sopteste:mai insista!
Creaza-ti viata asa cum vrei,n-am nimic de zis,
Dar al meu instinct iti spune:Nu renunta la al tau vis!

Nu renunta la marea ta iubire,
Nu intocmi a lumii pofta excesiva,
Nu gusta din impertinenta unei lumi marsave
Intocmeste drumul gandului …crede in iubire!
Afla ce inima ta are de zis,
Dar niciodata nu renunta la al tau vis!

Neglorioasa e aceasta clipa,
Ce suav miros se infiripa…
In mituri vesnice se lasa aurit un scris:
Niciodata nu renunta la al tau vis!

12.09.2008

Visez dragoste,iubire,visez amor,
Pentru ca de el mi-e tare dor.
Am adunat atata dragoste in mine
Ca mi-e frica,de s-ar revarsa
Ca ar zdrobi totul ,tot ar presa.

Am asteptat acest sentiment o viata intreaga,
Dar cu dragostea nu-i de saga,
A venit din cerul plin de stele,
A venit puternic in gandurile mele.

S-a asezat….si sta comod,
E convinsa de ce simt
Si nu are rost sa mint
Dar am gasit un singur mod
Ca prin ce scriu si ce poate rostesc
Sa-ntelegi ca te iubesc.

15.06.2001

Culoarea vie a florilor de primavara
Imi face viata mai usoara sa para,
Asta e doar o consolare,o iluzie,
Pentru ca ce-i in mintea mea nimeni nu stie.

Lacrimi peste lacrimi
Curg seara pe obrazul meu
Cand incep sa ma rog lui D-zeu
Curg alene….lacrimi ,lacrimi.

Ma trezesc dimineata cu ochii secati
De atata plans,parca ar fi fermecati
SIngurul lucru care stinge inceputul calvarului
Este intalnirea cu el,esti tu,este privirea lui.

10.04.2001

Nu e nimic…..nimic neinsemnat,
Nimic nu trece prin viata neobservat,
La inceput a fost ce a fost…..dar a trecut,
Toti vom da socolteala pentru ce am facut.

Un lucru neinsemnat,ceva indiferent…
Un paianjan intr-un colt de incapere
Poate inseamna ceva in viitor,cea ce nu insemna in prezent,
Si totusi trecutul toti inapoi l-am cere.

Trecutul,prezentul…care se destrama,
In curand va fi o drama,
Lumea-i indiferenta,ba chiar absenta
Si spre rau se indreapta intr-o miscare lenta.

Nu stiu multi ce-i iubirea
Nu-si dau seama cum ar fi fara ea,
Multi se folosesc de ea pentru a avea…
Pe cineva sa se distreze…dar n-au intalnit-o de aievea.

Multi nu stiu sa-si pretuiasca puterea de sine
Poate o vor face in viitorul ce vine,
Poate….toti speram la mai bine.
Speri doar daca ai curaj in tine.

Lumea-i indiferenta ,se intampla lucruri de nedescris
Cineva daca atunci candva ar fi zis
Ca lumea asta va fi plina de lucruri bune,
Ne intrebam ,acum ce ar spune?

“Nimic” cuvant potrivit pentru oamenii ce sunt
“Nimic”,ar putea fi numit aceste Pamant
O planeta in varful democratiei
In care toti traiesc dupa marimea ratiei.

17.05.2000

Curge lacrima din ochiul meu,
Ca un picur de otrava,
Revarsandu-se pe fata cu greu
Parca e un val impins de-o nava.

Nefericita zi ,neferizita zare,
Am iesit sa vad daca nu apare
“Iubitul” meu  in departare…
Unde esti? striga inima mea tare.

Prin albastrul senin,cerul
Imi face semn cu norul,
Ca nu are ca sa vina acum
Ca se-ndrepata spre alt drum.

Soarele stralucind puternic imi trimite
Prin razele lui mangaiere
Si emanand puternica-i caldura imi promite
Ca “iubitul” meu n-are sa ma uite.

E degeaba spus “uitare”
De uitat poate sa ma uite,
Eu vreau sa vina acum in zare
Da e prrea frumos asa sa fie,si n-am cuvinte
Sa vorbesc,daca el apare.

Ploaia prin picurii ei marunti si reci,
Imi picura sperante dupa sperante,deci….
As sta o zi intreaga-n ploaia cereasca
Sa astept dorinta sa mi se implineasca.

Asa e viata asta cruda
Nu ai de ce sa-ti fie ciuda
Ca un baiat pe o fata o iubeste
Si numai pe tine nimeni nu te indrageste…..

2.05.1999

A luat fiinta un om,
Pare a fi un adevarat domn
Care acum nu suporta larma
Nestiind care-i va fi carma.

Si-a trait viata asa cum a putut,
A facut pentru fericirea lui tot ce a stiut,
Studia …cauta….se agita,
Dar degeaba era doar un simplu “gita”.

Totul era normal in viata lui
Statea ,gandea,medita…
Iar acolo sus cineva il asculta
A asculta ce gandesti… e meseria Domnului.

In gandul lui o viata fericita se contura
A primit-o ,dar i s-a spus:nu va dura!
De rele,griji si vai nu vei fi invadat
Si de multe boli vei fi vindecat.

Esti stapan pe corpul tau!
Esti intradevar maiestru,zau!
Cu gandul ajungi departe
Prin logica sufleteasca si multa carte.

Acel om obisnuit ,a fost odata intrebat:
“Ce-i asta?”-mana mea;”ce-i acela?”-piciorul meu,
“Dar tu cine esti?”
N-a stiut raspunde…pe loc putin a stat,
Dar in subconstientul sau isi zicea:”Sunt D-zeul corpului meu!”.

14.01.2001
***Scrisa cu ocazia intalniri cu cunoscatorii culturii indiene,indeosebi Krsna,Carma insemnad-destin,Gita-adepti ai religiei indiene,iar Krsna considerat D-zeu in India***

Sclipind apare un semn in coltul boltii
Asemeni unui lup care-si arata coltii,
E semnul credintei dintre noi
E semnul credintei dintre doi.

Apare seara si dispare dimineata,
Nu se vede doar cand il impiedica ceata,
Tu privesti,tu gandesti,tu aduci aminte
De frumoasele noastre clipe petrecute inainte.

Imi spui si mie ce gandesti,
Acel semn imi da putere,
Si cred cel putin ca drept esti
Si nu ai sa-mi mai provoci durere.

El…….tu, sau noi ,suntem fermecati
De aceste sclipiri a ingerilor adevarati
A lacomei iubiri dintre noi,
A faimosului semn aparut si printre voi.

Din adancul sclipirii lui increzatoare
Incet,incet ,puternica lumina moare
La fel iubirea dintre noi cei vii
La fel lumina unei stelute argintii.

Timid….sclipirea-i duioasa se stinge,
Cele mai inalte punti le atinge
Pe cerul pustiu in asta seara
Care face semnul un astru sa para.

A disparut,s-a dus……
In alt colt s-a pus,
Transmitand si altora acel sentiment
Acel gand tacut…..acel simt dement.

8.12.2000